Publicitate

ANUNȚ FINALIZARE PROIECT

ASOCIAȚIA MICROREGIONALĂȚARA FĂGETULUI, în calitate de Beneficiar,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRUMBRAVA; LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” FĂGET, în calitate de parteneri,

anunță finalizarea proiectului „ACȚIUNI DE PROTECȚIA MEDIULUI ÎMPREUNĂ CU ELEVII“, proiect finanțat Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Durata de implementare a proiectului este  din 15 mai 2024 până la 15 noiembrie 2025.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 447.581,94 lei cu TVA.

Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea educării şi conştientizării publicului privind protecţia mediului în vederea creşterii participării acestuia la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător.

Obiectivele specifice ale proiectului:

-Educarea şi conştientizarea grupurilor-ţintă privind protecţia mediului

-Promovarea educaţiei ecologice în vederea îmbunătăţirii calităţii mediului în microregiunea Țara Făgetului  prin organizarea unor campanii informative

-Crearea de noi comportamente faţă de mediul înconjurător prin implicarea grupului ţintă în activităţi de protecţie şi îmbunătăţire a calităţii mediului.

Grupurile ţintă ale proiectului: 501 persoane (tineri cu vârsta între 6-18 ani).

Rezultate:

  • Realizarea a 5 activități împreună cu elevii:

▪activitatea 2. Seminarii/workshopuri privind protectia mediului înconjurător- realizate 2

▪activitatea 3. Programe cu caracter educativ-recreativ (reciclare si reutilizare)- realizate 2

▪activitatea 4. Excursii  pentru derularea activitatilor de constientizare privind protecţia mediului– 4 excursii realizate

activitatea 6.1. plantare puiet-parte a educatiei ecologice– 200 puieți plantați în Făget și Dumbrava

    ▪ promovarea activităților (au fost realizate 300 buc flyere, 50 buc afișe, 3 materiale audio-vizuale, 1 anunț începere proiecte, 1 anunț finalizare proiect)

Numărul problemelor de mediu abordate de proiect:

1. poluarea aerului;

2. poluarea apelor;

3. tăierea ilegală a pădurilor;

4. poluarea cauzată de deşeuri (plastic, metal, substanţe chimice, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.) şi modalităţi de prevenire a efectelor asupra mediului;

5. circuitul de gestionare a deşeurilor/reutilizarea/ reciclarea/colectarea selectivă a deşeurilor; compostarea deşeurilor biodegradabile; eliminarea deşeurilor;

6. exploatarea necontrolată a resurselor pământului şi epuizarea resurselor naturale;

7. beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile/ importanţa energiei verzi;

8. protecţia ariilor naturale protejate;

9. agricultura intensivă şi repercusiunile acesteia asupra mediului;

10. industrializarea excesivă şi repercusiunile acesteia asupra mediului;

11. protecţia biodiversităţii;

12. schimbări climatice/dezastre naturale/eroziunea solului/ inundaţii/secetă/încălzire globală;

13. efectele gazelor cu efect de seră asupra mediului;

14. stimularea utilizării transportului cu emisii scăzute (transport public, transport alternativ, biciclete, autovehicule electrice etc.);

15. eficienţa energetică a clădirilor;

16. drepturile şi obligaţiile de mediu care le revin cetăţenilor şi instituţiilor publice locale.

Informații despre programul de finantare se găsesc la adresa: www.afm.ro, www.tarafagetului.ro.

Detalii la: Asociația Microregională Țara Făgetului, Loc. Dumbrava, Nr.157, Jud. Timiș

Tel/fax  0256 325 721, email: leadertarafagetului@yahoo.com.

Vă recomandăm

Stiri

Primar - Olariu Cristian

Stiri

Marinel Crăciunescu, primar al comunei Curtea, Costel Medelean, primar al comunei Tomești, își continuă mandatele de primari în localitățile în care au început deja...

Folclor autentic

Sărbătorile se apropie si Autentic Online împreună cu Irinel Danila și Televiziunea ,,Autentic Tv” v-am pregătit o emisiune tare faina! Emisiunea o puteți urmării aici....

Politica la zi

Cum poate rezolva Titu Bojin problemele județului Timiș în calitate de senator? De ce vă cere votul dumneavoastră? Cum poate să rezolve nevoile timișenilor?...

Copyright © 2024 Autentic Online. Toate drepturile sunt rezervate.

Exit mobile version